Cronica de 5 secunde

          Județul Neamț este un județ activ. Lumea care trece pe aici, în excursie sau din întîmplare, rămâne cu impresii plăcute. Munți, ape, aer curat. Cine pleacă, este foarte încîntat. Cine rămîne, își pune întrebări. De mai bine de patru, cinci ani în județul Neamț cea mai mare problemă o reprezintă PODUL DE LA PRELUCA. Cozi imense, de cinci, șase kilometri, ambuteiaje, nervi, înjurături de mamă, tată, șefi de partid, voievozi, partide etc.   De fapt, podul de la Preluca este ... un pod. De aproape 4 metri. El traversează ceva. O apă nesemnificativă. Dacă ar fi să o traversezi tu, cititorule, ai străbate-o cu piciorul în jumaꞌ de minut. Simplu. Numai că pentru mașini e mai complicat. Pentru că podul e șubred, se merge alternativ, pe cîte o bandă. De vreo patru, cinci ani acolo se bagă bani, la fiecare execuție bugetară anuală, suma totală e de vreo patruzeci de ori mai mult de cît a băgat Apolodor din Damasc în podul de peste Du...

          Mai mulți prieteni de pe rețelele de socializare mi-au spus, în ”privat”, că nu dau like sau nu fac comentarii la postările care privesc votul lor de duminică de... frică sau, măcar, din prevedere. Au servicii în sistemul public, la stat, au primit tot felul de mesaje insinuante privind statutul lor fie de angajat, fie de funcționar public. Le e teamă de consecințe. Partidul ”unic” e dispus să treacă la represalii, să îi lase fără pîine. Îi înțeleg. Le respect îngrijorarea. Ceea ce știu e că vor vota după propria conștiință. Iar conștiința nu le spune, în nici un caz, să voteze ca să salveze ”șobolaniada de partid”, să salveze niște infractori dovediți, condamnați chiar, care au pus mîna pe frîiele societății. Dincolo de supraviețuirea zilnică fiecare român are un orizont mult mai larg, fiecare se gîndește la România europeană, la Europa românească chiar. De asta, duminică va fi un VOT TĂCUT, dar incisiv. Chiar și bătrînii...

Piatra Neamț este un oraș turistic. Așa scrie în ”manualul de folosire” a orașului ...! Un turist curajos, de undeva dintr-un județ din Sudul Românei, păcălit de reclama care umblă aiurea pe internet, a venit să își facă niște poze în orașul de sub poalele Pietricicăi ...! Cine o fi Pietricica asta? De ce are poale? Mister! Reclama e mama comerțului cu iluzii, nu? Bun. După ce își face pozele de rigoare, ca să se laude la neamuri, turistul din Sudul României a zis să mai dea un tur de oraș, convins că ultima impresie contează. Dintr-o dată, în timp ce aspira impresii și peisaje, îi sună telefonul mobil. Să fie nevasta? Să fie mama? Să fie soacra? Să fie amanta? Să fie șeful? Nu își poate da seama. Trage pe dreapta, la capătul unei stații de autobuz, undeva în fața unei librării pe frontispiciul căreia scrie ”Humanitas”, ca să vadă cine insistă. Abia apucă să spună alo, că o mașină a poliției locale, extrem de vigilentă îl ”atacă”. Actele la control. Și amendă, probabil. Vorbești ...

   Lupta dintre general şi particular în România capătă, pe zi ce trece, forme dramatice!        România este, în general, o ţară iubită şi apărată.        În particular nu depistezi cam cine o mai iubeşte şi cine o mai apără.        Orice politician este, în general, mare patriot.        În particular de mult nu-şi mai ţine copilul la studii în ţară, nu-şi mai face concediul în mizerabila Românie, nu se mai urcă în maşină autohtonă.         În general politica e bună, face referiri şi la condiţia omului, se orientează şi spre viitor.        În particular politica e o chestiune de clan, aplicarea ei în plan concret se face după cum îi tună afacerea vreunui ixulescu.        Sîntem, în general, un popor mîndru.        În ...

          În Neamț se acordă, de mai mulți ani, Premiul Național de Proză ”Ion Creangă”. Inițiativa îmi aparține (scuzați!) și împreună cu Fundația Culturală ”Ion Creangă” din Târgu Neamț au fost premiați, în perioada 1998-2001, Horia Gârbea, Liviu Ioan Stoiciu, Ioana Drăgan, Gellu Dorian și ... Nicolae Breban (vezi imaginea decupată din revista ”Contemporanul”, anul 2000). Dacă primii s-au prezentat să ridice premiul (care se acorda pe atunci pentru o carte aparută în anul precedent!) care avea o valoare morală și vag materială, după puteri, Nicolae Breban era plecat în Franța și în anul 2001, la ediția cu numărul 5, premiul nu s-a mai acordat. Și nici după aceea, o vreme...! Din anul 2017, premiul s-a reluat, cică, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România.   Devenit gubernie, Neamțul are alte norme și alte apucături de astă dată. Regulile din gubernie nu sunt aceleași cu regulile din societățile normale, civilizate, demo...

1. Căutătorul de aur. Pe Lauren ţiu Ulici mi-l imaginez acum, la mai bine de zece ani de la plecare, drept un căutător de aur, unul dintre cei care au vînturat, cîndva, pămînturile şi orizonturile Americii. Căutătorul de aur pleca să caute filonul gros de aur, din mintea şi imaginaţia sa şi se alegea, în final, cu cîteva firişoare de aur strecurate din mii de tone de nisip. Pînă la urmă nu conta, de fapt, cît aur a găsit, ci cît de frumoasă era povestea pe care o dezvolta la un pahar de „ceva tare”, faţă în faţă cu o mulţime de fremătători aventurieri din aceeaşi tagmă.      Cam asta făcea Laurenţiu Ulici, în anii ‘ 80, cu noua literatură română care se năştea, în prelungirea literaturii române clasicizate cam strîmb, dar clasicizată. Vîntura zările şi nezările României descoperind firişoare de talent pe mai toate coclaurile. Era la Sighet, la Tîrgu Neamţ, la Turnu Severin, la Cicîrlău, la Bistriţa Năsăud, la Botoşani, la Fălticeni, la Huşi, la Strunga, la Ia...

          Sunt european. Desfid orice instituție, orice om, orice individ care ar încerca să mă scoată, cu forța sau altfel, din Europa. Celui care îmi va spune că Europa nu este creștină, îi voi răspunde că Europa este una din vetrele temeinice ale   creștinismului și că nu voi accepta explicații de genul că Europa este acum atee. Sub spuza răcită poate exista oricând un cărbune aprins. Dar acolo unde nu a existat niciun cărbune aprins, nu aștept să apară flacără. În Europa vor rămîne români creștini, atîția cîți creștini români au intrat. Alții, mulți, abia acolo își descoperă fiorul creștin, latent.           Că ne-au invadat multinaționalele? Acestea sunt curelele de transmisie către lumea cea mare. Aud teorii că ”nea-u furat străinii țara”! Nu cred. O vindem noi. O risipim noi într-un dispreț suveran față de istorie, față de cultura neamului, față de credința neamului. Sunt o mulț...

   Tot mai des statisticienii anunţă nişte cifre alarmiste despre raportul dintre numărul celor care lucrează şi numărul pensionarilor. Constatările sînt de-a dreptul inflamante: la un truditor român activ revine un procent de unu virgulă treizeci şi trei pensionari! Omul în putere, care se scoală dimineaţa cu gîndul că patria are nevoie de munca sa, are tendinţa să se uite urît spre "un pensionar virgulă treizeci şi trei", cît se zice că ar duce el în spate. "Un pensionar virgulă treizeci şi trei", cît se zice că revine unui român harnic, se simte şi el complexat de postura în care îl trimit statisticile şi vremurile şi încearcă, pe cît posibil, să fie o povară cît mai uşoară în cîrca muncitorului. Această învrăjbire a celor două categorii face parte din strategia clasică de conducere. Dacă nu dezbini, nu poţi triumfa. Pe acest fond, care parcă ar induce opinia că pensionarii "sînt de vină" pentru dezastrul din ţară, genocidul din sănătate pare prem...

          Paştele pare să fi devenit, după cum arată prea adesea desfăşurarea mediatică şi campaniile publicitare, un fel de “revelion de primăvară” care începe cu artificii la miezul nopţii de Înviere şi se termină cu o maree de mici şi bere, la 1 mai, sărbătoarea muncii.           Văzînd aşa desfăşurarea de energii, parcă îţi vine să recunoşti că Dumnezeu a creat totul din nimic, dar nimicnicia se mai vede chiar şi acum... !           Un politician spunea, recent, la un post de televiziune: “Mesajul lui Iisus este extrem de actual mai ales pentru cei cu credinţa de stînga”. Această mică şmecherie ateist-politică seamănă cu anecdota lui Mark Twain: “Cînd eram copil, mă rugam în fiecare seară pentru o bicicletă nouă. Pe urmă mi-am dat seama că Domnul nu procedează în felul acesta, aşa că am furat o bicicletă şi apoi l-am rugat pe Dumnezeu să mă ierte. E mult mai sigur şi mai practi...

D omnul Dumnezeu era într-o zi foarte supărat pe lume. "Uite, Petre, îi spuse el celui care păzeşte de veacuri porţile Raiului, toate le-am făcut bine pe pămînt, pe toate le-am potrivit ca să se lege oarecum între ele, numai în România parcă mi-au ieşit toate pe dos. Ba mai mult, amu' ăştia care sînt la putere cică ar vrea să mă înscrie şi în partidul lor, că dă bine…! Abia aştept să vină la mine după cotizaţie! Că le-oi da eu cotizaţie să n-o poată duce! Îţi aminteşti, Petre, cînd s-au sfinţit sediile la Dacia Felix, la Credit Bank, la Bancorex? Multă agheasmă a mai curs, multă rugăciune s-a mai spus, de credeam că e corul de la Muntele Sfînt… Şi acum? Parcă şi-a băgat Cel de Jos coada că praf s-a ales de ele şi de conturile dreptcredincioşilor.    Nu se mai legă ban de ban, nici rugăciune de rugăciune, nici agheazma de anafură. |ia care făceau crucile mai mari, ăia au furat mai tare, că-mi vine acum să le dau crucile înapoi, de ciudă…! Un păcătos s-a apucat, cică, să înm...

   F iecare dintre noi a avut, prin şcolile prin care a trecut, colegi care dădeau semne grave de genialitate. Un coleg avea un talent uriaş pentru matematici. Manualele deveniseră floare la ureche, profesorii înşişi îl rugau să decodifice "mesajul" multor probleme în cifre şi radicali, în "necunoscute" şi "mulţimi". La facultate, mai apoi, toţi i-au prezis că o să ia "Nobelul" pentru că simplifica orice calcul, dînd definiţii noi, formule care concurau calculatorul. Şi-a dat licenţa cu o lucrare care devenise o obsesie a sa, "vectorii principali în rezultantă incidentală cu teoria relativităţii", care aducea nuanţări la tot ce propusese Einstein, făcînd accesibilă practicii teoria marelui înaintaş. Specialiştii de la Stockholm, care acordau premiul Nobel, se zice că erau cu ochii pe el… Între timp genialul coleg s-a însurat cu o fată din satul natal, la îndemnul părinţilor care îl voiau om la casa lui. Fata terminase un institut peda...

   C ercetătorii americani, uniţi în cuget şi faptă cu cei germani, au ajuns la concluzia că gena umană seamănă pînă la identificare cu gena şoricelului. De la această sinistră constatare pînă la tentativa de a face "omul-şoarece" nu a mai fost decît un pas, lucru care - se pare - se pune la cale azi. Cum va arăta cetăţeanul cu lăbuţe, codiţă şi blăniţă alergînd chiţcăind să prindă tramvaiul vă rămîne dvs. să vă imaginaţi. Oricît ar fi, totuşi, de evoluaţi, americanii şi canadienii, ar trebui să ştie că experimente de acest gen au avut loc mult mai de mult în România. Astfel se experimentează, cu succes garantat sută la sută, "omul-impozit". E o creatură obţinută prin încrucişarea românului docil cu impozitele şi birurile puse de stat. "Omul-impozit" trăieşte, munceşte şi respiră numai pentru a plăti impozite. Cea mai mare fericire a lui   - dacă i se mai permite aşa ceva -   e atunci cînd, la capăt de an, poate declara cu mîndrie: "Mi-am plătit imp...

   V remurile astea sînt prielnice artei cam cum era perioada ciumei pentru jocurile de societate. Artiştii, din cauza sărăciei, se simt penibili în faţa uneltelor, binefacerea talentului e privită mai mult ca un handicap. În acest voios context am asistat, zilele trecute, într-o galerie de artă, la tîrgul prin care un pictor remarcabil al vremurilor noastre a vîndut un tablou, rod al cîtorva săptămîni bune de migală dar şi al cîtorva decenii de exerciţiu şi al unui consistent bagaj de talent lăsat de bunul Dumnezeu pe umerii fragili ai artistului. Cumpărătorul era un om de afaceri care voia să cumpere un tablou pentru "o atenţie", ca să medieze o afacere. Pictorul trecuse un preţ orientativ pe lucrarea sa - un peisaj cu frăgezimi de floare strivită - ceva în jurul a vreo patru milioane. Atîta crezuse el că face tabloul lui, ăştia erau banii de care avea nevoie. Cumpărătorul n-a luat în seamă suma trecută pe tablou, aşa că întrebă scurt:   - Cît?    Pictor...

   T răindu-şi pînă la capăt mîndria de a fi român, Caragiale s-a retras, în ultimii ani ai vieţii, în Germania. De aici l-a vizitat pe Octavian Goga care vrînd să-i înveţe pe ardelenii din Ardeal că sînt români, a ajuns "chiriaş" al închisorilor ungureşti din Budapesta. Şi acolo, pe pămînt străin, Caragiale a vorbit cu emoţie despre ţărişoara şi despre poporul său, exprimîndu-şi admiraţia pentru caracterul şi abnegaţia (sanchi!) celor din mij-locul cărora a crescut şi s-a inspirat: }i-am spus de-atîtea ori, nu te mai bate cu proştii, că te răpun… Ce crezi tu, pe urma cui am suferit eu în viaţă? Pe urma deştepţilor? Prostia, suverana prostie, e totdeauna mai tare. (…) Nimic mai greu decît să cîrmuieşti proştii… Ei au un instinct de împotrivire organică… Să vezi… Mai acum vreo treizeci de ani eram revizor şcolar la Piatra Neamţ… Trenuri nu găseai prin Moldova, mergeam la inspecţii călare… Avea popa o iapă murgă… Zic, să mi-o dai părinte, dimineaţa… Popa zîmbea. Prea bucuro...

Și se făcea că lumea românească Aflase de-nvierea lui Iisus, Guvernul se-ntrunise acolo, sus, Și-au început miniștrii să vorbească: Să-i cerem, spuse unul, saci cu bani, Să-i cerem ranguri și mașini și case, Să-i cerem vile și femei frumoase, Să-i cerem sănătate și mulți ani…! Pe sacul lui e bine să te-ncaieri, Și funcții să ne dea, să stăpînim, Și Raiul să ni-l dea, să-l împărțim, Să nu-l mai lase la calici și fraieri…! Iisus privindu-i clătină din cap Ca prins de-o tulburare, cu ecou: Decît pe mîna ăstora să-ncap, Mai bine răstigniți-mă din nou!