"Omul - impozit"

   Cercetătorii americani, uniţi în cuget şi faptă cu cei germani, au ajuns la concluzia că gena umană seamănă pînă la identificare cu gena şoricelului. De la această sinistră constatare pînă la tentativa de a face "omul-şoarece" nu a mai fost decît un pas, lucru care - se pare - se pune la cale azi. Cum va arăta cetăţeanul cu lăbuţe, codiţă şi blăniţă alergînd chiţcăind să prindă tramvaiul vă rămîne dvs. să vă imaginaţi. Oricît ar fi, totuşi, de evoluaţi, americanii şi canadienii, ar trebui să ştie că experimente de acest gen au avut loc mult mai de mult în România. Astfel se experimentează, cu succes garantat sută la sută, "omul-impozit". E o creatură obţinută prin încrucişarea românului docil cu impozitele şi birurile puse de stat. "Omul-impozit" trăieşte, munceşte şi respiră numai pentru a plăti impozite. Cea mai mare fericire a lui  - dacă i se mai permite aşa ceva -  e atunci cînd, la capăt de an, poate declara cu mîndrie: "Mi-am plătit impozitele!". Cînd pleacă de acasă, cînd se întoarce, cînd stă cu prietenii, cînd merge la meci "omul-impozit" nu se gîndeşte decît cum să-şi achite taxele şi impozitele, întreţinerea, telefonul, gazul. Asta e singura lui bucurie. Pe străzile României circulă milioane de asemenea specimene obţinute de către marii noştri specialişti printr-o încrucişare făcută cu consecvenţă, an de an. Dar experimentele nu se opresc, totuşi, aici. Prin încrucişări succesive s-a obţinut, de asemenea, o formă rafinată de fiinţă humanoidă: "politicianul-şacal". Chiar dacă riscăm să jignim şacalul, trebuie să spunem că această creatură hibridă se obţine din încrucişarea politicianului român cu un munte de interese, cu apucăturile hîrciogului care adună din toate poziţiile, cu schelălăitul şacalului care nu se simte niciodată sătul. Mai mişcă prin patria noastră "omul-lup", "omul-cîine", "omul-maimuţă", "omul-şarpe", "omul-cîrtiţă" şi chiar deja multiplicatul "homo  coruptus", dînd noi dimensiuni faunei autohtone…

(2 decembrie 2002)