Lumea lui Caragiale

   Trăindu-şi pînă la capăt mîndria de a fi român, Caragiale s-a retras, în ultimii ani ai vieţii, în Germania. De aici l-a vizitat pe Octavian Goga care vrînd să-i înveţe pe ardelenii din Ardeal că sînt români, a ajuns "chiriaş" al închisorilor ungureşti din Budapesta. Şi acolo, pe pămînt străin, Caragiale a vorbit cu emoţie despre ţărişoara şi despre poporul său, exprimîndu-şi admiraţia pentru caracterul şi abnegaţia (sanchi!) celor din mij-locul cărora a crescut şi s-a inspirat: }i-am spus de-atîtea ori, nu te mai bate cu proştii, că te răpun… Ce crezi tu, pe urma cui am suferit eu în viaţă? Pe urma deştepţilor? Prostia, suverana prostie, e totdeauna mai tare. (…) Nimic mai greu decît să cîrmuieşti proştii… Ei au un instinct de împotrivire organică… Să vezi… Mai acum vreo treizeci de ani eram revizor şcolar la Piatra Neamţ… Trenuri nu găseai prin Moldova, mergeam la inspecţii călare… Avea popa o iapă murgă… Zic, să mi-o dai părinte, dimineaţa… Popa zîmbea. Prea bucuros, domnule Iancu. Şi-am plecat… Cît m-a zolit iapa ceea, mă…! Oricum dam din căpăstru, ieşea rău… N-o puteam cîrmui nicidecum… M-am întors la vreo două ceasuri, tot apă: - Părinte, cît face iapa sta? - Face zece galbeni! - Ei, pune d-ta cinci, să pui şi eu cinci, s-o tăiem, că-n asta-i om… - Ba să n-o tăiem, domnule Iancu, mai bine să-i învăţăm năravul… Ştii ce? Cînd o încaleci şi ajungi la o răspîntie, dacă vrei să apuce la stînga, tu tragi de frîu la dreapta… Da' să tragi cumplit, auzi… Să vezi c-o ia la stînga… Aşa am făcut… Ei vezi, la prost trebuie meşteşug, nu glumă…Ascultă-mă! … Toată viaţa n-am putut să sufăr prostia… Săracu' de mine, măi băiete, cînd văd cîte un prost mă doare… Zău, am dureri fizice… Mă ia cu rece aici în creştet… Asta se întîmpla, ehei!, la începutul secolului trecut cu puţin înainte ca nenea Iancu să plece într-o lume mai bună. Oricum, orice asemănare cu vremurile noastre nu e decît o tendenţioasă  (şi de ce nu firească?) interpretare.

(19 septembrie 2001)