Cronica de 5 secunde

           Am văzut niște oameni, care păreau cu scaun la cap pînă mai alaltăieri și cu mințile la locul lor, că încep să o crediteze pe numita Dăncilă! E uluitor ce pot face manipularea plus memoria scurtă! În condițiile astea și Elena Ceaușescu putea candida, că e din aceeași categorie și cu niște postaci buni ar fi putut să pară democrată și muma națiunii. În ecuația reprezentării la nivelul președinției, nu e vorba de cît de bine recită niște lozinci o individă, dresată de o echipă de campanie, ci de cît de aproape suntem de Europa și de democrație, în vremurile complicate în care trăim. Viorica și echipa ei (Dragnea & Tudorel Toader & Ciordache plus o mulțime de alte figuri dintr-o panoplie a imposturii și a unor forme insidioase de terorism social!), au făcut din România, prin violarea Justiției, un ”caz Caracal” cu consecințe greu de anticipat în anii viitori. Aici nu suntem la un meci de box, la care trebuie să ținem cu cel mai slab, dintr-o umană empatie/ simpati

          Am în față rezultatele alegerilor, la Prezidențiale, din 10 noiembrie 2019. Județul Neamț, unul roșu prin definiție, a ales să scape de acest stigmat. Klaus Iohannis președinte pentru încă un mandat ...! Încep să cred că lumea în care trăiesc a văzut, la capătul tunelului, luminița normalității. În condițiile în care 63 de comune/ comunități, mare parte conduse de ”lideri” ai mult blamabilului și compromisului partid ”pesede” au ales să scape de această etichetă, e limpede că nemțenilor a început să le fie rușine. Și silă...! E posibil să existe o resurecție a mentalului electoratului, dar este posibil să existe o saturație în ceea ce privește minciuna, hoția, potlogăria, lipsa de profesionalism, aroganța promovate de actuala ”mafie administrativă” de la nivelul județului Neamț.           Nu cred că am avut, în județul nostru, din 1989 încoace, personaje atît de toxice, perverse, un fel de fanarioți culeși din lumpenul societății, care nu au niciun fel de respect pentru v

          După statistici, un român cumpără 0,20 cărți pe an! E uluitor! Și asta în condițiile în care un francez cumpără cam 30 de cărți, un german tot pe atît, un suedez merge spre 50...! Suntem pe ultimul loc din Europa la acest capitol. Mai bine zis: nu sîntem! Tot pe ultimul loc suntem la cumpărarea biletelor la teatru, la muzee, la operă etc. Cum (mama naibii!) am ajuns la aceste ”performanțe”, în condițiile în care, cu cîteva decenii în urmă stăteam la cozi interminabile să cumpărăm cărți? Sau să mergem la filme, la cinematograf? E greu de răspuns, aici ar trebui să se adune, la sfat de taină, Ministerul Educației, al Culturii, al Cercetării, al Tineretului, al Internelor, al Externelor, să își dea palme unii altora și apoi să declare că ea, CULTURA, este un obiectiv de SIGURANȚĂ NAȚIONALĂ ...! Chiar așa! În afara ei suntem și vom fi și mai mult, niște (vorba fabulistului Grigore Alexandrescu) ”dobitoace” care nu vor mai tinde să meargă în stal la teatru, ci în staul...!

          Alegem, din nou, președintele. Chemarea la urne nu e o chemare la luptă, ci la responsabilitate. Suntem într-o altă etapă a evoluției societății noastre, cu o oarecare consolidare a poziției țării noastre în Europa comună, cu o gîndire care trebuie să vizeze o Românie ai cărei cetățeni se regăsesc atît între granițele naționale, cît și peste tot în Europa. O Românie europeană nu mai poate reacționa, în fața urnelor, ca în ”feudalismul” întîrziat, din epocile Ilici Iliescu, de după Revoluție, cînd ”mita electorală” era la vedere, cînd cetățenii își negociau votul la tejgheaua cîrciumii din sat. Cetățeanul din ”Teleormanul profund” sau din ”Neamțul profund” este egal cu cetățeanul româno-european din Madrid sau Londra și fiecare răspunde, prin vot, de soarta celuilalt. Dacă nu gîndim așa, atunci am intrat în civilizația europeană din greșeală.           Oferta de candidați pentru Președinția României este mare. Poate prea mare. Din păcate, legislația noastră permite oricu

          A căzut, în sfîrșit, cea mai dezastruoasă guvernare din ultimele decenii din România. Din păcate, a căzut după ce a făcut un rău imens prezentului și viitorului României. Dar și trecutului! Au fost șubrezite instituții de bază ale Statului: Justiția, Ordinea Publică, Educația, Cultura. Au fost fost duse în derizoriu valoarea și profesionalismul, de la orice nivel. Într-o asemenea guvernare, care urmează altora, din ultimii ani, la fel de dezastruoase, au ajuns personaje cu diplome falsificate să aibă rang de ministru, au ajuns idioți să conducă ministere, au ajuns interlopi să conducă județe, au ajuns hoți de doctorate dovediți să conducă, la rîndul lor, doctorate. Cum de a fost posibil? Degradarea a început imediat de la Revoluție. Un Ion Iliescu rînjind cinic, după ce Revoluția Română a fost înăbușită de mineriade, este emblema unui început de istorie deturnat fără milă de o clică care pare să nu fi avut nicio treabă cu lumea românească: niște ”oameni noi”, hidoși,

          La începutul anilor 90, am ajuns pentru prima dată în Vest, în Franța, cu o mașină ”Dacia” și cu un șofer care se învîrtise pînă atunci numai pe la instituții publice, inclusiv la ”județeana de partid”. Mai aveam în buzunar și o invitație la o primărie din Sudul Franței, la Samoens. Cînd am ajuns la Paris, ”nea șoferul” coboară, trage în piept ”air de Paris”, face un tur de stradă, chestionîndu-i pe unii pe probleme de orientare, după care se întoarce cu un rictus de om dezamăgit: ”Domꞌne, greu o să le fie la ăștia cu noi...! Niciunu nu știe românește.” Depășim faza tatonării ”aerului de Franța”, ajungem în Sud, acolo unde ne așteptau gazdele cu care ne înfrățisem pe bază de ”simpatie pos-revoluție pentru România”. Noi am intrat în programul oficial, ”nea șoferul” a intrat în grija omologului său de la primărie. Modalitatea de comunicare? O ”surdo-muta” pe bază de gestică simbolică...! Numai că după ce, cîteva zile, cei doi șoferi au avut mai multe ”discuții”, șoferul f

          În județul Neamț există o intersecție, la Girov, care unește/ desparte/ împarte etc. două drumuri: unul care vine de la Piatra Neamț și o ia spre Roman și altul care vine de la Dobreni și merge spre Roznov. Întretăierea se petrece în cruce! De ani și ani de zile aici se produc, aproape săptămînal, accidente, unul mai dramatic decît altul, locul e însemnat cu cruci, candele, lumînări, amintiri triste, lacrimi... Mai ales nefericiții conducători auto care nu sunt din zonă nu știu de ce minunății le oferă peisajul, așa că se trezesc, fără putere de reacție, în carambol. Niște instituții (ale Statului?) asistă la dramele din acel loc, iau act, ies cu comunicate, se oțărăsc, se încontrează, fac promisiuni, măsoară, se miră, se pozează cu mîna întinsă, cu mîna ridicată, cu degetul la frunte, cu degetul în ureche, cu degetul în dos, în nas, în bască, plîng, suspină, susțin sus și tare, își dau cuvîntul, își dau cu părerea, după care ... nu se întîmplă nimic. Urmează un nou a

          Am văzut, recent, o postare a domnului Ionel Arsene, președinte al Consiliului Județean Neamț, vorbind despre cultură ...!   Problema cu care domnul Ionel Arsene își frămîntă nopțile este aceea că, la actuala rectificare de buget, ratată săptămîna trecută, liberalii nu ar fi votat un proiect avansat de eminența sa, adică finanțarea FESTIVALULUI NAȚIONAL DE TEATRU de la Piatra Neamț (ediția n+).           La rectificarea bugetară (care este, după definiție, o corijare, o îndreptare) de obicei, se mai cîrpește pe ici, colo, pe unde sunt găuri în șosetele publice. La rectificare, conform   regulilor, nu se alocă bani pentru manifestări de tradiție, care implică proiect îndelung discutat, promovat, ci se mai adaugă, eventual, ceva. Un proiect, de tradiție, nu se finanțează în septembrie, la rectificarea bugetară, care este una aleatorie, ci se fixează suma în bugetul inițial. Un proiect de tradiție se pregătește, se promovează, se impune cu un an înainte. Un proiect dintr

Dimitrie Cantemir spunea, în ”Descriptio Moladviae”, că Muntele Ceahlăul este ”o coloană a cerului”, ”un munte sfînt”. O fi fost pînă am ajuns în ”civilizația drujbei”. O fi fost, pe vremea lui ...! Iată cîteva imagini din ”Parcul Natural Ceahlăul” de astăzi! Comentariile dumneavoastră pot să însoțească aceste imagini terifiante. E posibil ca acei ”corifei ai drujbei” să aibă avize legale, dar nu cred că au avize morale...! Un aviz legal se obține pe o tejghea politică, un aviz moral se obține doar sub aceeași tejghea...! Muntele Ceahlăul ne mai ținea ”verticala”. I-au pus gînd rău ...! Un actual vicepreș de la conducerea județului, înfierbîntat de căldura scaunului moale de după numire pe funcție, voia să facă o telegondolă din gara Bicaz pînă pe muntele Ceahlăul, iar acolo sus vedea cu ”ochiul minții” hoteluri și baloți de bani. O spunea un individ parte într-o grupare care nu e în stare să plombeze cîțiva kilometri de drum ”axial”...! În Danemarca, țară fără

Dimitrie Cantemir spunea, în ”Descriptio Moladviae”, că Muntele Ceahlăul este ”o coloană a cerului”, ”un munte sfînt”. O fi fost pînă am ajuns în ”civilizația drujbei”. O fi fost, pe vremea lui ...! Iată cîteva imagini din ”Parcul Natural Ceahlăul” de astăzi! Comentariile dumneavoastră pot să însoțească aceste imagini terifiante. E posibil ca acei ”corifei ai drujbei” să aibă avize legale, dar nu cred că au avize morale...! Un aviz legal se obține pe o tejghea politică, un aviz moral se obține doar sub aceeași tejghea...!

   E minescu a murit în zorii zilei de 15 iunie 1889, în Clinica doctorului Şuţu de pe strada Plantelor din Bucureşti. Citez din memoriile prof. Gh.Marinescu, martor al acelei perioade, membru al Academiei Române: "La intrarea în Institut era gînditor, răspundea numai cînd era întrebat, cerea mîncare, zicînd că nu mîncase demult… Părea că plănuieşte ceva pe care nu voieşte să-l comunice altora, dar încetul cu încetul a început a spune celor din prejurul său tot ce-i trecea prin cap, că are să cîştige milioane scriind articole la ziare sau poezii. Deşi se arăta convins, trecător, că nu poate să cîştige atîţia bani, el uita curînd şi reîncepea acelaşi delir de grandoare. Din pietre spunea că va scoate diamante, frunzele erau bani şi scria pe ele preţul de milioane cu care voia să le vîndă. Scria continuu, pe zidurile şi ulucile Institutului, bucăţi din poeziile sale şi cifre reprezentînd milioane şi miliarde pe care le socotea continuu. Plănuia să cumpere moşii, chiar lumea într

Comemorarea lui Eminescu, la Neamț, este ”sărbătorită”, anul acesta, prin acordarea Premiului Național ... ”Ion Creangă”! A mai fost o tentativă de acordare a aceluiași premiu la 1 Mai, ”ziua muncii”, dar lucrurile nu au funcționat pentru că un juriu național, care îl avea președinte pe domnul Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, a decis ca premiul să fie acordat în acest an scriitorului Livius CIOCÂRLIE. Cine e Livius CIOCÂRLIE? Intrați pe internet și aflați. Ei, tot pe internet au intrat și intelectualii rasați de la consiliul județean și au aflat că ”acest Ciocârlie” nu iubește partidul lor, dimpotrivă. Așa că i-au trimis o scrisoare cu ”flit” domnului Nicolae Manolescu și i-au spus că normele de valoare literară națională se stabilesc prin ”hotărîre de consiliu” ...! Domnul Nicolae Manolescu s-a retras, împreună cu tot juriul, din această ”afacere” care este unică în România prin modalitatea absolut bizară de reacție a ”băștinașilor”. Ca să n

          Județul Neamț este un județ activ. Lumea care trece pe aici, în excursie sau din întîmplare, rămâne cu impresii plăcute. Munți, ape, aer curat. Cine pleacă, este foarte încîntat. Cine rămîne, își pune întrebări. De mai bine de patru, cinci ani în județul Neamț cea mai mare problemă o reprezintă PODUL DE LA PRELUCA. Cozi imense, de cinci, șase kilometri, ambuteiaje, nervi, înjurături de mamă, tată, șefi de partid, voievozi, partide etc.   De fapt, podul de la Preluca este ... un pod. De aproape 4 metri. El traversează ceva. O apă nesemnificativă. Dacă ar fi să o traversezi tu, cititorule, ai străbate-o cu piciorul în jumaꞌ de minut. Simplu. Numai că pentru mașini e mai complicat. Pentru că podul e șubred, se merge alternativ, pe cîte o bandă. De vreo patru, cinci ani acolo se bagă bani, la fiecare execuție bugetară anuală, suma totală e de vreo patruzeci de ori mai mult de cît a băgat Apolodor din Damasc în podul de peste Dunăre...! Cei care au citit cartea de istorie a Ro

          Mai mulți prieteni de pe rețelele de socializare mi-au spus, în ”privat”, că nu dau like sau nu fac comentarii la postările care privesc votul lor de duminică de... frică sau, măcar, din prevedere. Au servicii în sistemul public, la stat, au primit tot felul de mesaje insinuante privind statutul lor fie de angajat, fie de funcționar public. Le e teamă de consecințe. Partidul ”unic” e dispus să treacă la represalii, să îi lase fără pîine. Îi înțeleg. Le respect îngrijorarea. Ceea ce știu e că vor vota după propria conștiință. Iar conștiința nu le spune, în nici un caz, să voteze ca să salveze ”șobolaniada de partid”, să salveze niște infractori dovediți, condamnați chiar, care au pus mîna pe frîiele societății. Dincolo de supraviețuirea zilnică fiecare român are un orizont mult mai larg, fiecare se gîndește la România europeană, la Europa românească chiar. De asta, duminică va fi un VOT TĂCUT, dar incisiv. Chiar și bătrînii de la țară, duși de primari încolonați ca s

Piatra Neamț este un oraș turistic. Așa scrie în ”manualul de folosire” a orașului ...! Un turist curajos, de undeva dintr-un județ din Sudul Românei, păcălit de reclama care umblă aiurea pe internet, a venit să își facă niște poze în orașul de sub poalele Pietricicăi ...! Cine o fi Pietricica asta? De ce are poale? Mister! Reclama e mama comerțului cu iluzii, nu? Bun. După ce își face pozele de rigoare, ca să se laude la neamuri, turistul din Sudul României a zis să mai dea un tur de oraș, convins că ultima impresie contează. Dintr-o dată, în timp ce aspira impresii și peisaje, îi sună telefonul mobil. Să fie nevasta? Să fie mama? Să fie soacra? Să fie amanta? Să fie șeful? Nu își poate da seama. Trage pe dreapta, la capătul unei stații de autobuz, undeva în fața unei librării pe frontispiciul căreia scrie ”Humanitas”, ca să vadă cine insistă. Abia apucă să spună alo, că o mașină a poliției locale, extrem de vigilentă îl ”atacă”. Actele la control. Și amendă, probabil. Vorbești

   Lupta dintre general şi particular în România capătă, pe zi ce trece, forme dramatice!        România este, în general, o ţară iubită şi apărată.        În particular nu depistezi cam cine o mai iubeşte şi cine o mai apără.        Orice politician este, în general, mare patriot.        În particular de mult nu-şi mai ţine copilul la studii în ţară, nu-şi mai face concediul în mizerabila Românie, nu se mai urcă în maşină autohtonă.         În general politica e bună, face referiri şi la condiţia omului, se orientează şi spre viitor.        În particular politica e o chestiune de clan, aplicarea ei în plan concret se face după cum îi tună afacerea vreunui ixulescu.        Sîntem, în general, un popor mîndru.        În particular ne îmbrăcăm la kil, aşteptăm pomana străinului, avem cei mai mulţi cerşetori din Europa.        În general românul îşi iubeşte familia, se dă în vînt după prunci.        În particular avem cei mai mulţi copii abandonaţi de pe continen

          În Neamț se acordă, de mai mulți ani, Premiul Național de Proză ”Ion Creangă”. Inițiativa îmi aparține (scuzați!) și împreună cu Fundația Culturală ”Ion Creangă” din Târgu Neamț au fost premiați, în perioada 1998-2001, Horia Gârbea, Liviu Ioan Stoiciu, Ioana Drăgan, Gellu Dorian și ... Nicolae Breban (vezi imaginea decupată din revista ”Contemporanul”, anul 2000). Dacă primii s-au prezentat să ridice premiul (care se acorda pe atunci pentru o carte aparută în anul precedent!) care avea o valoare morală și vag materială, după puteri, Nicolae Breban era plecat în Franța și în anul 2001, la ediția cu numărul 5, premiul nu s-a mai acordat. Și nici după aceea, o vreme...! Din anul 2017, premiul s-a reluat, cică, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România.   Devenit gubernie, Neamțul are alte norme și alte apucături de astă dată. Regulile din gubernie nu sunt aceleași cu regulile din societățile normale, civilizate, democratice. În gubernie dictează tupeul, mediocritat

1. Căutătorul de aur. Pe Lauren ţiu Ulici mi-l imaginez acum, la mai bine de zece ani de la plecare, drept un căutător de aur, unul dintre cei care au vînturat, cîndva, pămînturile şi orizonturile Americii. Căutătorul de aur pleca să caute filonul gros de aur, din mintea şi imaginaţia sa şi se alegea, în final, cu cîteva firişoare de aur strecurate din mii de tone de nisip. Pînă la urmă nu conta, de fapt, cît aur a găsit, ci cît de frumoasă era povestea pe care o dezvolta la un pahar de „ceva tare”, faţă în faţă cu o mulţime de fremătători aventurieri din aceeaşi tagmă.      Cam asta făcea Laurenţiu Ulici, în anii ‘ 80, cu noua literatură română care se năştea, în prelungirea literaturii române clasicizate cam strîmb, dar clasicizată. Vîntura zările şi nezările României descoperind firişoare de talent pe mai toate coclaurile. Era la Sighet, la Tîrgu Neamţ, la Turnu Severin, la Cicîrlău, la Bistriţa Năsăud, la Botoşani, la Fălticeni, la Huşi, la Strunga, la Iaşi ... ! Dar unde n

          Sunt european. Desfid orice instituție, orice om, orice individ care ar încerca să mă scoată, cu forța sau altfel, din Europa. Celui care îmi va spune că Europa nu este creștină, îi voi răspunde că Europa este una din vetrele temeinice ale   creștinismului și că nu voi accepta explicații de genul că Europa este acum atee. Sub spuza răcită poate exista oricând un cărbune aprins. Dar acolo unde nu a existat niciun cărbune aprins, nu aștept să apară flacără. În Europa vor rămîne români creștini, atîția cîți creștini români au intrat. Alții, mulți, abia acolo își descoperă fiorul creștin, latent.           Că ne-au invadat multinaționalele? Acestea sunt curelele de transmisie către lumea cea mare. Aud teorii că ”nea-u furat străinii țara”! Nu cred. O vindem noi. O risipim noi într-un dispreț suveran față de istorie, față de cultura neamului, față de credința neamului. Sunt o mulțime de nemernici băștinași care negociază continuu valorile neamului pentru valorile neamurilo