Fiecare dintre noi a avut, prin şcolile
prin care a trecut, colegi care dădeau semne grave de genialitate. Un coleg
avea un talent uriaş pentru matematici. Manualele deveniseră floare la ureche, profesorii
înşişi îl rugau să decodifice "mesajul" multor probleme în cifre şi
radicali, în "necunoscute" şi "mulţimi". La facultate, mai
apoi, toţi i-au prezis că o să ia "Nobelul" pentru că simplifica
orice calcul, dînd definiţii noi, formule care concurau calculatorul. Şi-a dat
licenţa cu o lucrare care devenise o obsesie a sa, "vectorii principali în
rezultantă incidentală cu teoria relativităţii", care aducea nuanţări la
tot ce propusese Einstein, făcînd accesibilă practicii teoria marelui înaintaş.
Specialiştii de la
Stockholm, care acordau premiul Nobel, se zice că erau cu ochii pe el… Între
timp genialul coleg s-a însurat cu o fată din satul natal, la îndemnul
părinţilor care îl voiau om la casa lui. Fata terminase un institut pedagogic,
era învăţătoare şi uimise satul pentru că ştia să cînte la vioară
"Balada" lui Ciprian Porumbescu... Au apărut primii doi copii, la
îndemnul imperios al naşilor… Candidatul la "Nobel" fugea după lapte praf şi banane, după
antidiareice şi papucei antiplatfus pentru copii. Specialiştii de la Stockholm
s-au plictisit să-l mai aştepte să-i dea premiul "Nobel". Opinia
publică l-a uitat şi ea. S-a apucat de băut cu sătenii care îi spuneau ritos
"dom' profesor". Rachiul era ieftin. Cînd era nervoasă, nevasta sa,
învăţătoarea, îl făcea idiot. Mama soacră ofta în preajma lui gîndindu-se că
fiică-sa nu a avut noroc în viaţă. Cînd un fost profesor de-al său, ajuns
academician între timp, a venit în sat să-l caute, să-i ceară soluţia la o
problemă, poştaşul l-a întors din drum: "Domnule, pari om normal…! Ratatului ăluia îi ceri soluţii…?". După aceea n-am
mai auzit nimic de colegul meu. Poate a mai făcut un copil, doi, poate şi-a
luat (totuşi) gradele didactice… Totul e posibil! Sau poate a renunţat şi la
asta convins că sînt prea mulţi proşti care se bat pe lumea asta pentru
tinichele. Cine mai ştie? Oricum, vorba lui Țuţea: "Cine intră în sat îl
mănîncă specificul naţional!".
(18 decembrie 2002)
Comentarii
Trimiteți un comentariu