Treceți la conținutul principal

România cu picioare de ... Plumb




          La începutul anilor 90, am ajuns pentru prima dată în Vest, în Franța, cu o mașină ”Dacia” și cu un șofer care se învîrtise pînă atunci numai pe la instituții publice, inclusiv la ”județeana de partid”. Mai aveam în buzunar și o invitație la o primărie din Sudul Franței, la Samoens. Cînd am ajuns la Paris, ”nea șoferul” coboară, trage în piept ”air de Paris”, face un tur de stradă, chestionîndu-i pe unii pe probleme de orientare, după care se întoarce cu un rictus de om dezamăgit: ”Domꞌne, greu o să le fie la ăștia cu noi...! Niciunu nu știe românește.” Depășim faza tatonării ”aerului de Franța”, ajungem în Sud, acolo unde ne așteptau gazdele cu care ne înfrățisem pe bază de ”simpatie pos-revoluție pentru România”. Noi am intrat în programul oficial, ”nea șoferul” a intrat în grija omologului său de la primărie. Modalitatea de comunicare? O ”surdo-muta” pe bază de gestică simbolică...! Numai că după ce, cîteva zile, cei doi șoferi au avut mai multe ”discuții”, șoferul francez îl trage de mînecă pe secretarul general al primăriei spunîndu-i că ”nea șoferul” român tot încearcă să îi ofere ceva, că îl tot presează, dar că nu îl înțelege, de fapt. După descrierea gesturilor și după descifrarea lor am înțeles că ”nea șoferul” nostru voia să îi vîndă, pe șest, ceva benzină din rezervor...! Era în practica obișnuită. ”Nea șoferul” francez nu obișnuia nici să dea, nici să primească!
          Mi-am amintit de acele episoade acum, cînd am văzut că PESEDEUL s-a prezentat la împărțirea posturilor de comisari europeni cu Rovana Plumb, un personaj care seamănă flagrant cu ”nea șoferul” nostru. Nu mai comentăm, constatăm doar. Cu silă! Am mai spus că ”pesedeul” nu este un partid, ci este o boală. Prin tentativa de promovare a Rovanei Plumb în Europa, un adevărat ”nea șoferul” de pe vremuri, noi nu am făcut decît o încercare de a inocula unei lumi încă sănătoasă un virus. ”Corpul Europa” a reacționat. România merge, însă, mai departe, spre civilizație și spre normalitate, cu picioare de ... plumb!


Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Căruța de la Caracal s-a răsturnat, de fapt, la Neamț ...!

          În județul Neamț există o intersecție, la Girov, care unește/ desparte/ împarte etc. două drumuri: unul care vine de la Piatra Neamț și o ia spre Roman și altul care vine de la Dobreni și merge spre Roznov. Întretăierea se petrece în cruce! De ani și ani de zile aici se produc, aproape săptămînal, accidente, unul mai dramatic decît altul, locul e însemnat cu cruci, candele, lumînări, amintiri triste, lacrimi... Mai ales nefericiții conducători auto care nu sunt din zonă nu știu de ce minunății le oferă peisajul, așa că se trezesc, fără putere de reacție, în carambol. Niște instituții (ale Statului?) asistă la dramele din acel loc, iau act, ies cu comunicate, se oțărăsc, se încontrează, fac promisiuni, măsoară, se miră, se pozează cu mîna întinsă, cu mîna ridicată, cu degetul la frunte, cu degetul în ureche, cu degetul în dos, în nas, în bască, plîng, suspină, susțin sus și tare, își dau cuvîntul, își dau cu părerea, după care ... nu se întîmplă nimic. Urmează un nou a

Gata, au terminat și muntele Ceahlăul ...!

Dimitrie Cantemir spunea, în ”Descriptio Moladviae”, că Muntele Ceahlăul este ”o coloană a cerului”, ”un munte sfînt”. O fi fost pînă am ajuns în ”civilizația drujbei”. O fi fost, pe vremea lui ...! Iată cîteva imagini din ”Parcul Natural Ceahlăul” de astăzi! Comentariile dumneavoastră pot să însoțească aceste imagini terifiante. E posibil ca acei ”corifei ai drujbei” să aibă avize legale, dar nu cred că au avize morale...! Un aviz legal se obține pe o tejghea politică, un aviz moral se obține doar sub aceeași tejghea...! Muntele Ceahlăul ne mai ținea ”verticala”. I-au pus gînd rău ...! Un actual vicepreș de la conducerea județului, înfierbîntat de căldura scaunului moale de după numire pe funcție, voia să facă o telegondolă din gara Bicaz pînă pe muntele Ceahlăul, iar acolo sus vedea cu ”ochiul minții” hoteluri și baloți de bani. O spunea un individ parte într-o grupare care nu e în stare să plombeze cîțiva kilometri de drum ”axial”...! În Danemarca, țară fără

Pandemia ”de România”

          Materialismul marxist (și dialectic) le-a băgat oamenilor în cap că pe lumea asta există numai cele văzute , cele nevăzute nu există. Așa cum spunea un gardian de la Aiud, că el crede în diavol, care e omul și pe care îl vede, dar nu crede în Dumnezeu, pe care nu îl vede.           De multă vreme repet că dinamismul din lumea de azi nu poate merge la nesfîrșit. Undeva se va produce o pană, un declic. După logica normală, nici cea mai performantă mașinărie nu poate funcționa la nesfîrșit, există un moment al opririi, din varii motive. Cu atît mai mult nu poate evolua la nesfîrșit o societate, cea umană aproape globalizată, care este destul de incoerentă, indecisă, cu o mulțime de antagonisme interioare.           Și președintele Franței, Emmanuel Macron și Angela Merkel, cancelarul german, au folosit, zilele acestea, termenul de război . Război cu un inamic nevăzut. De data asta poate fi acest virus alintat ”Covid 19”, altă dată poate fi altceva. Și recesiunea economică