Dimitrie Cantemir spunea, în ”Descriptio Moladviae”, că
Muntele Ceahlăul este ”o coloană a cerului”, ”un munte sfînt”. O fi fost pînă
am ajuns în ”civilizația drujbei”. O fi fost, pe vremea lui ...!
Iată cîteva imagini din ”Parcul Natural Ceahlăul” de astăzi! Comentariile dumneavoastră pot să însoțească aceste imagini terifiante. E posibil ca acei ”corifei ai drujbei” să aibă avize legale, dar nu cred că au avize morale...! Un aviz legal se obține pe o tejghea politică, un aviz moral se obține doar sub aceeași tejghea...!

Muntele Ceahlăul ne mai ținea ”verticala”. I-au pus gînd rău ...!
Un actual vicepreș de
la conducerea județului, înfierbîntat de căldura scaunului moale de după numire
pe funcție, voia să facă o telegondolă din gara Bicaz pînă pe muntele Ceahlăul,
iar acolo sus vedea cu ”ochiul minții” hoteluri și baloți de bani. O spunea un
individ parte într-o grupare care nu e în stare să plombeze cîțiva kilometri de
drum ”axial”...!
În Danemarca, țară fără
munți și alte înălțimi, a existat o acțiune civică, care a durat cîțiva ani, de
... ridicat un munte. Voluntarii au cărat pietre cu rucsacul și au ridicat un
deal de aproape 200 de metri. Noi ne-am apucat de surpat Ceahlăul...! E de
noaptea minții! Unde mai e rezervația naturală Ceahlăul? Acolo trăiesc urși,
capre negre, vulturi etc. Cine și-a permis să ia decizia să distrugă această
faună rară?
Niște montaniarzi din
Galați, obișnuiți ai Ceahlăului, plîngeau efectiv privind dezastrul. Nu
pricepeau cum e posibil așa ceva ...!
Trebuie să ne unim
vocile și să cerem stoparea dezastrului și să fie trași la răspundere
vinovații!
S-a ajuns prea departe!
Comentarii
Trimiteți un comentariu