Eminescu
a murit în zorii zilei de 15 iunie 1889, în Clinica doctorului Şuţu de pe
strada Plantelor din Bucureşti. Citez din memoriile prof. Gh.Marinescu, martor
al acelei perioade, membru al Academiei Române: "La intrarea în Institut
era gînditor, răspundea numai cînd era întrebat, cerea mîncare, zicînd că nu mîncase
demult… Părea că plănuieşte ceva pe care nu voieşte să-l comunice altora, dar încetul
cu încetul a început a spune celor din prejurul său tot ce-i trecea prin cap, că
are să cîştige milioane scriind articole la ziare sau poezii. Deşi se arăta
convins, trecător, că nu poate să cîştige atîţia bani, el uita curînd şi reîncepea
acelaşi delir de grandoare. Din pietre spunea că va scoate diamante, frunzele
erau bani şi scria pe ele preţul de milioane cu care voia să le vîndă. Scria continuu,
pe zidurile şi ulucile Institutului, bucăţi din poeziile sale şi cifre
reprezentînd milioane şi miliarde pe care le socotea continuu. Plănuia să cumpere moşii, chiar lumea întreagă… I se părea că are în cap
o mulţime de diamante din care cauză atîrnă greu… Avea un
erotism accentuat. În mai 1889 a fost lovit din greşeală de un bolnav cu o
pietricică legată cu o aţă cu care se juca. Rana era superficială cu o lungime
de 2 cm. Umblînd cu mîinile murdare pe la rană, a făcut un erizipel, care s-a
generalizat pînă la abdomen. Bine îngrijit erizipelul s-a vindecat şi Eminescu
părea ameliorat somato-psihic cînd, în ziua de 15 iunie 1889, Eminescu aşezîndu-se
pe pat, peste cîteva minute cade într-o sincopă şi moare imediat. Necropsia a
fost făcută de prof. Şuţu şi Alexianu. Creierul cîntărea 1400 gr., iar
circomvoluţiile şi şanţurile erau foarte bine pronunţate. După 2 zile de la
moarte s-a adus creierul la Institutul prof. V.Babeş care m-a însărcinat să mă
ocup de studiul acestui organ preţios. El se afla într-o stare de putrefacţie din
cauza căldurei şi nu a putut fi utilizat pentru cercetări mai amănunţite. Trebuind să plec în străinătate, pentru a asista la inaugurarea
Sorbonei, creierul s-a pierdut…"("Universul", 23 august 1934).
Restul e literatură.
Comentarii
Trimiteți un comentariu