Alegem, din nou, președintele. Chemarea la urne nu e o chemare la luptă,
ci la responsabilitate. Suntem într-o altă etapă a evoluției societății
noastre, cu o oarecare consolidare a poziției țării noastre în Europa comună,
cu o gîndire care trebuie să vizeze o Românie ai cărei cetățeni se regăsesc
atît între granițele naționale, cît și peste tot în Europa. O Românie europeană
nu mai poate reacționa, în fața urnelor, ca în ”feudalismul” întîrziat, din
epocile Ilici Iliescu, de după Revoluție, cînd ”mita electorală” era la vedere,
cînd cetățenii își negociau votul la tejgheaua cîrciumii din sat. Cetățeanul
din ”Teleormanul profund” sau din ”Neamțul profund” este egal cu cetățeanul
româno-european din Madrid sau Londra și fiecare răspunde, prin vot, de soarta
celuilalt. Dacă nu gîndim așa, atunci am intrat în civilizația europeană din
greșeală.
Oferta de candidați pentru Președinția României este mare. Poate prea
mare. Din păcate, legislația noastră permite oricui să intre într-o ”cursă
electorală” care nu e, totuși, o competiție de alergare cu picioarele în sac,
la bîlciurile locale. Din start, mai mulți au fost depistați cu liste de semnături de susținere
false, dovedind aceeași mentalitate de mai alaltăieri, că se poate oricum, că
putem fura startul, putem fura voturi, putem minți fără scrupule. Din lista de
14 candidați, majoritatea sunt ”iepuri” care aleargă bezmetici să rupă din
voturile celorlalți, bazîndu-se pe buimăceala sau lipsa de informație și de
inspirație a alegătorului. Unii își cheltuie banii și energiile doar ca să își
treacă în ”CV-uri” că au candidat la ”președinția României”. Cresc, astfel, în
proprii ochi. Candidații care ar putea să conteze sunt însă puțini.
Viorica Dăncilă e un produs expirat, parte a unei grupări care nu e un
partid, ci e o boală pentru societatea românească. Va fi votată, probabil, de
gruparea care o susține, de captivii primarilor din satele în care ajutorul
social se manifestă, mai departe, ca mită electorală. Viorica Dăncilă a făcut
demonstrația că siluirea limbii române nu are limite, că poți să deții funcții
înalte în stat fără nicio viziune, fără niciun fel de pricepere, să duci în
derizoriu funcții de care depind prezentul și viitorul unei nații. Nici în anii
50 nu credem că au fost reprezentanți la vîrful societății românești atît de
nepregătiți și penibili. România va plăti prețul prostiei și ticăloșiei
grupării pe care o reprezintă acum Viorica Dăncilă, la nivelul economiei și la
nivelul justiției, la nivelul educației și al sănătății, multe decenii de aici
înainte.
Dan Barna a intrat la decontul unor complicații din trecutul apropiat, cînd
a făcut afaceri cu bani europeni. Ancheta în sine e un lucru aproape firesc
pentru o societate încă vie, care reacționează la ”oferta electorală”. În
același timp, partidul pe care îl reprezintă este mai mult o atitudine civică
decît politică, este expresia unei nemulțumiri la adresa societății care se
mișcă împiedicat. Din păcate, lipsa de coagulare ideologică dă o acută lipsă de
consistență mișcării ”de salvare a României”, care se poate destructura la
primul eșec. Sau la primul succes. Aș vrea să mă înșel...!
Aud, în lumea intelectuală, că unii îl preferă pe Theodor Paleologu. Că
îl vor vota. Sunt voturi aruncate, din păcate, pe Apa Sîmbetei ”cea limpede ca
cristalul”, vorba lui Creangă. Paleologu ”junior” nu are nimic din înălțimea
înaintașului său, este ”un povestaș” minor, cu ceva deprinderi de filfizon care
îl situează în zona unui oarecare exotism. Și atît. Ca ministru al culturii,
cîndva, cînd am și colaborat, s-a făcut remarcat prin... nimic. Dacă îl asculți
mai atent, vezi că macină în gol povești de demult, cu ingenuitatea unui copil
bătrîn.
Mircea Diaconu este un actor care joacă orice rol din care poate scoate
ceva profit. Cei care îl manipulează îi dau roluri ”pe măsură”. De data asta
este un ”iepure” al PSD-ului, pus să rupă cît mai mult de la Iohannis. Dacă îl
iei la bani mărunți, nu rămîn din el decît ”scenografia” și epoleții din
rolurile de milițian, pe care le-a interpretat pe scenă în viața asta.
Kelemen Hunor nu poate ieși din procentul, undeva la 5 la sută, asigurat
de minoritatea maghiară. Nici nu se așteaptă la mai mult, prezența în
competiție este una de reconfirmare a prezenței în propria comunitate, e o
modalitate de a nu lăsa voturile să se ducă la alt competitor pînă la un
eventual tur doi, cînd poate negocia.
Ceilalți, Viorel Cataramă, Alexandru Cumpănașu, Ramona Ioana Bruynssels, Cătălin Ivan, Bogdan Stanoevici,
John Ion Banu, Ninel Peia, Sebastian Constantin Popescu sunt niște
figuranți care nu vor atinge nici pe departe numărul de alegători care se
regăsește în listele de susținere. Voturile date aiurea acestora sunt, de
asemenea, la fel de lipsite de rost ca și prezența lor pe listă.
Klaus Iohannis! În această lume românească în destructurare Instituția
Prezidențială, reprezentată de Klaus Iohannis, a fost, în toți anii din urmă, singura
forță care ne-a unit, la care am privit cu speranță. În cei cinci ani, din
primul mandat, a dovedit că știe să dialogheze cu Europa, că are ”bun simț
politic”, că are ”bun simț civic”, a fost singura instituție care a ținut piept
agresiunii fără precedent a ”garniturii infracționale” de la conducerea
politică a țării. Într-o societate care judecă și acționează responsabil, Klaus
Iohannis ar trebui să fie ales președinte, pentru un nou mandat, încă din
primul tur. Asta ar reprezenta nu forța lui Klaus Iohannis, ci a noastră.
20
octombrie 2019
Comentarii
Trimiteți un comentariu