Treceți la conținutul principal

ENERVAȚI-VĂ!





          A căzut, în sfîrșit, cea mai dezastruoasă guvernare din ultimele decenii din România. Din păcate, a căzut după ce a făcut un rău imens prezentului și viitorului României. Dar și trecutului! Au fost șubrezite instituții de bază ale Statului: Justiția, Ordinea Publică, Educația, Cultura. Au fost fost duse în derizoriu valoarea și profesionalismul, de la orice nivel. Într-o asemenea guvernare, care urmează altora, din ultimii ani, la fel de dezastruoase, au ajuns personaje cu diplome falsificate să aibă rang de ministru, au ajuns idioți să conducă ministere, au ajuns interlopi să conducă județe, au ajuns hoți de doctorate dovediți să conducă, la rîndul lor, doctorate. Cum de a fost posibil? Degradarea a început imediat de la Revoluție. Un Ion Iliescu rînjind cinic, după ce Revoluția Română a fost înăbușită de mineriade, este emblema unui început de istorie deturnat fără milă de o clică care pare să nu fi avut nicio treabă cu lumea românească: niște ”oameni noi”, hidoși, ieșiți din laboratoarele ”kominternului ceaușist”. Au pus la pămînt, de la un guvern la altul, ca într-o ștafetă a răului, economia, istoria, speranța. Au pus la pămînt sistemul de educație inventînd ”fabricile de diplome”. Acestea au sufocat valoarea, talentul, profesionalismul, care creșteau și se dezvoltau natural într-o societate cît de cît așezată. Au ucis visul și idealul unor generații. Au pus pe fugă din țară tot ce era valoros, în orice domeniu. Au golit țara de chef de viață, încît și florile au ajuns, primăvara, din nou, să fie gri, ca în perioada ceaușisto-comunistă.
          Județul Neamț este expresia cea mai concretă a acestei imagini a degradării instituționale și morale. În Neamț nu mai există de multă vreme dialog, la nici un nivel, există doar acțiuni de forță, există doar funcții care nu răspund nici în fața Justiției, nici în fața oamenilor, nici măcar în fața lui Dumnezeu. Minciuna și abureala au devenit ”politica oficială”. Funcțiile importante sunt ocupate de specialiști cu studii superioare absolvite la Casa de Cultură din Buhuși, la facultăți din Alexandria (vis-a-vis de apozarul din centru!), prin corespondență (adică prin sms, prin telefon). Birourile din ”instituțiile fanion” ale administrației publice, din o mulțime de alte instituții din același ”areal”, sunt căpușate de amante, rude, cunoștințe, ”obligații” care nu au nici urmă de  pregătire adecvată. Dar cui îi pasă? În Neamț se fac autostrăzi pe hîrtie, drumuri pe hîrtie, aeroporturi pe hîrtie, helioporturi pe hîrtie ...! Dacă ar fi adevărată expresia cu ”minciuna care îngheață apele”, atunci biata Bistrița ar trebui să fie bocnă în momentul în care vorbesc ”aleșii” mincinoși și tupeiști ...! Din păcate, morbul ticăloșiei, al suficienței prostului fudul, promovat la nivel înalt, instituțional, s-a întins și în societate, a ajuns, prea adesea ”mod de conviețuire”. Omenia și compasiunea par să fi fost izolate în lumea noastră. Trăim într-o lume urîțită de această jalnică adunătură din jurul unei presupuse prăzi, care este Puterea. Cu obiceiuri și mentalități de Ev Mediu nu putem să ne aliniem unei Europe ajunsă, de multă vreme, în Mileniul Trei.
          România are nevoie de un moment zero, de o ENERVARE COLECTIVĂ care să arunce peste bord această pătură tupeistă, penală, interlopă care a pus mîna pe instituții ale Statului, pe resurse, pe societate. Să ne întoarcem la o lume normală, în care să fie redescoperite cîteva valori neglijate: responsabilitatea funcției, patriotismul, generozitatea, bucuria de a viețui împreună. Și chiar mila creștină trebuie redescoperită: mila față de cel de alături, mila față de tînărul care nu își găsește un rost în țara lui ...! Dacă nu se petrece acest lucru acum, cînd mai putem lega energiile unor generații între ele, experiența de viață și experiența istorică, alt moment nu va mai fi. Sau va fi prea tîrziu și în zadar.

10 octombrie 2019


Comentarii

  1. Eu, unul, sunt gata enervat. Rău de tot. Tot visez revoluţia care era să fie. Aştept provincia şi mare parte din capitală. Până la moarte. O fi de-ajuns?

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Căruța de la Caracal s-a răsturnat, de fapt, la Neamț ...!

          În județul Neamț există o intersecție, la Girov, care unește/ desparte/ împarte etc. două drumuri: unul care vine de la Piatra Neamț și o ia spre Roman și altul care vine de la Dobreni și merge spre Roznov. Întretăierea se petrece în cruce! De ani și ani de zile aici se produc, aproape săptămînal, accidente, unul mai dramatic decît altul, locul e însemnat cu cruci, candele, lumînări, amintiri triste, lacrimi... Mai ales nefericiții conducători auto care nu sunt din zonă nu știu de ce minunății le oferă peisajul, așa că se trezesc, fără putere de reacție, în carambol. Niște instituții (ale Statului?) asistă la dramele din acel loc, iau act, ies cu comunicate, se oțărăsc, se încontrează, fac promisiuni, măsoară, se miră, se pozează cu mîna întinsă, cu mîna ridicată, cu degetul la frunte, cu degetul în ureche, cu degetul în dos, în nas, în bască, plîng, suspină, susțin sus și tare, își dau cuvîntul, își dau cu părerea, după care ... nu se întîmplă nimic. Urmează un nou a

Gata, au terminat și muntele Ceahlăul ...!

Dimitrie Cantemir spunea, în ”Descriptio Moladviae”, că Muntele Ceahlăul este ”o coloană a cerului”, ”un munte sfînt”. O fi fost pînă am ajuns în ”civilizația drujbei”. O fi fost, pe vremea lui ...! Iată cîteva imagini din ”Parcul Natural Ceahlăul” de astăzi! Comentariile dumneavoastră pot să însoțească aceste imagini terifiante. E posibil ca acei ”corifei ai drujbei” să aibă avize legale, dar nu cred că au avize morale...! Un aviz legal se obține pe o tejghea politică, un aviz moral se obține doar sub aceeași tejghea...! Muntele Ceahlăul ne mai ținea ”verticala”. I-au pus gînd rău ...! Un actual vicepreș de la conducerea județului, înfierbîntat de căldura scaunului moale de după numire pe funcție, voia să facă o telegondolă din gara Bicaz pînă pe muntele Ceahlăul, iar acolo sus vedea cu ”ochiul minții” hoteluri și baloți de bani. O spunea un individ parte într-o grupare care nu e în stare să plombeze cîțiva kilometri de drum ”axial”...! În Danemarca, țară fără

Pandemia ”de România”

          Materialismul marxist (și dialectic) le-a băgat oamenilor în cap că pe lumea asta există numai cele văzute , cele nevăzute nu există. Așa cum spunea un gardian de la Aiud, că el crede în diavol, care e omul și pe care îl vede, dar nu crede în Dumnezeu, pe care nu îl vede.           De multă vreme repet că dinamismul din lumea de azi nu poate merge la nesfîrșit. Undeva se va produce o pană, un declic. După logica normală, nici cea mai performantă mașinărie nu poate funcționa la nesfîrșit, există un moment al opririi, din varii motive. Cu atît mai mult nu poate evolua la nesfîrșit o societate, cea umană aproape globalizată, care este destul de incoerentă, indecisă, cu o mulțime de antagonisme interioare.           Și președintele Franței, Emmanuel Macron și Angela Merkel, cancelarul german, au folosit, zilele acestea, termenul de război . Război cu un inamic nevăzut. De data asta poate fi acest virus alintat ”Covid 19”, altă dată poate fi altceva. Și recesiunea economică