Treceți la conținutul principal

Enervați-vă!

 


Alegerile locale au, la nivelul județului Neamț, o miză specială. E vorba de deparazitarea administrației publice de cumetrialitate, corupție dovedită, hoție generalizată. Nu cred că a mai existat vreodată, în istoria acestui județ, ca indivizi urmăriți penal, cu dosare grele pe rol, inculpați sau chiar condamnați, să candideze ca și cum nimic nu s-a întîmplat, mizînd pe credulitatea alegătorilor. Cum poți să candidezi pentru o funcție importantă, de administrator al bunurilor și fondurilor unui județ și tu să ai dosare pe rol în calitate de inculpat pentru corupție și furt? Cum poți să candidezi pentru funcția de primar al unui municipiu important din țară și e vorba de Piatra Neamț, în timp ce tu ești deja condamnat pentru corupție?  Sunt situații de noaptea minții. Nu cred, în aceste cazuri, că vreun votant serios poate să îi crediteze cu vreun vot, în afară de cei care sunt de-o măsură. Chiar așa de inconștienți am ajuns, să dăm de bună voie, prin vot, județul și orașele noastre pe mîinile corupților dovediți?

Pe Ionel Arsene dosarele penale îl ajung din urmă cu decontul de rigoare. Îl ajung din urmă și gafele administrative, deprofesionalizarea cu program a instituțiilor și a funcțiilor publice. Administrația ”de cumetrie” trebuie să ia sfîrșit în județul Neamț, am ajuns o pată neagră pe harta civilizației. Dintr-un județ cu ștaif, am ajuns un pol al sărăciei. Dintr-un județ cu o dimensiune culturală și spirituală serioasă am ajuns o improvizație jalnică. Sunt destui ”membri” în PSD care s-au delimitat, pe față sau discret, de acțiunile lui Arsene. Pentru că e dovedit, nu partidele strică oamenii, oamenii strică partidele. Iar PSD-ul nu mai e un partid, a ajuns o boală socială.

Acum, mai mult ca oricînd, avem nevoie, la nivelul județului, de ”o pandemie” de bun simț și de responsabilitate civică. Și de ENERVARE ! Să ne enervăm pe situație, pe cei care ne-au adus în acest hal, pe noi înșine. Și să ieșim la vot. Cu un simplu vot să-i trimitem pe acești ariviști, pe acești aventurieri care nu au nicio calitate în afară de tupeu, la groapa de gunoi a istoriei.

Mugur Cozmanciuc, cel care conduce ”bătălia pentru Neamț”, cu o echipă liberală coerentă, matură și motivată, are o mare șansă și o mare datorie: să-i mobilizeze pe nemțeni pentru bătălia tăcută dar eficientă a votului. Iar nemțenii să realizeze că am ajuns într-o fundătură. Dacă nu acum, cînd? Dacă nu noi, cine? Pentru că se știe: VOTUL este puterea celor fără putere!

Dragi nemțeni, ENERVAȚI-VĂ!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Căruța de la Caracal s-a răsturnat, de fapt, la Neamț ...!

          În județul Neamț există o intersecție, la Girov, care unește/ desparte/ împarte etc. două drumuri: unul care vine de la Piatra Neamț și o ia spre Roman și altul care vine de la Dobreni și merge spre Roznov. Întretăierea se petrece în cruce! De ani și ani de zile aici se produc, aproape săptămînal, accidente, unul mai dramatic decît altul, locul e însemnat cu cruci, candele, lumînări, amintiri triste, lacrimi... Mai ales nefericiții conducători auto care nu sunt din zonă nu știu de ce minunății le oferă peisajul, așa că se trezesc, fără putere de reacție, în carambol. Niște instituții (ale Statului?) asistă la dramele din acel loc, iau act, ies cu comunicate, se oțărăsc, se încontrează, fac promisiuni, măsoară, se miră, se pozează cu mîna întinsă, cu mîna ridicată, cu degetul la frunte, cu degetul în ureche, cu degetul în dos, în nas, în bască, plîng, suspină, susțin sus și tare, își dau cuvîntul, își dau cu părerea, după care ... nu se întîmplă nimic. Urmează un nou a

Gata, au terminat și muntele Ceahlăul ...!

Dimitrie Cantemir spunea, în ”Descriptio Moladviae”, că Muntele Ceahlăul este ”o coloană a cerului”, ”un munte sfînt”. O fi fost pînă am ajuns în ”civilizația drujbei”. O fi fost, pe vremea lui ...! Iată cîteva imagini din ”Parcul Natural Ceahlăul” de astăzi! Comentariile dumneavoastră pot să însoțească aceste imagini terifiante. E posibil ca acei ”corifei ai drujbei” să aibă avize legale, dar nu cred că au avize morale...! Un aviz legal se obține pe o tejghea politică, un aviz moral se obține doar sub aceeași tejghea...! Muntele Ceahlăul ne mai ținea ”verticala”. I-au pus gînd rău ...! Un actual vicepreș de la conducerea județului, înfierbîntat de căldura scaunului moale de după numire pe funcție, voia să facă o telegondolă din gara Bicaz pînă pe muntele Ceahlăul, iar acolo sus vedea cu ”ochiul minții” hoteluri și baloți de bani. O spunea un individ parte într-o grupare care nu e în stare să plombeze cîțiva kilometri de drum ”axial”...! În Danemarca, țară fără

Pandemia ”de România”

          Materialismul marxist (și dialectic) le-a băgat oamenilor în cap că pe lumea asta există numai cele văzute , cele nevăzute nu există. Așa cum spunea un gardian de la Aiud, că el crede în diavol, care e omul și pe care îl vede, dar nu crede în Dumnezeu, pe care nu îl vede.           De multă vreme repet că dinamismul din lumea de azi nu poate merge la nesfîrșit. Undeva se va produce o pană, un declic. După logica normală, nici cea mai performantă mașinărie nu poate funcționa la nesfîrșit, există un moment al opririi, din varii motive. Cu atît mai mult nu poate evolua la nesfîrșit o societate, cea umană aproape globalizată, care este destul de incoerentă, indecisă, cu o mulțime de antagonisme interioare.           Și președintele Franței, Emmanuel Macron și Angela Merkel, cancelarul german, au folosit, zilele acestea, termenul de război . Război cu un inamic nevăzut. De data asta poate fi acest virus alintat ”Covid 19”, altă dată poate fi altceva. Și recesiunea economică