În anul 2015 și în 2016 am publicat în trei
reviste, succesiv, ”Argeș”, ”Bucovina literară” și ”Conta”, un apel-eseu:
”Etica memoriei. O propunere: să susținem Memorialul Victimelor Comunismului şi
al Rezistenţei la Premiul Nobel pentru Pace”, în care propuneam ca
protagoniștii Ana Blandiana și Romulus Rusan să fie titularii de drept ai acestei
susțineri și ai acestui mult prea meritat premiu. Evident că argumentam această
inițiativă. În 2019 am publicat apelul eseu în volumul ”Prăvălia cu poezie” (la
excelenta editură ”Școala Ardeleană”, Cluj Napoca; p. 29-30). Cum poezia este
etică prin mesaj și pacifistă prin efect, cred că o susținere a Anei Blandiana
și a Memorialului ar avea un efect mult mai mare ...! Și reușita ar fi mai la
îndemînă.
Aflu acum că Fundația ”Doina Cornea” a lansat un apel întregii societăţi româneşti,
instituţiilor statului, fundaţiilor şi asociaţiilor la susţinerea candidaturii
Anei Blandiana la Premiul Nobel pentru literatură pe anul 2020. Comunicatul este semnat de fiul fostei disidente, Leontin Iuhas,
iar propunerea este făcută ”pentru că România are încă valori și iar acestea
trebuie să fie respectate și cunoscute, atât în țară, cât și în străinătate”.
Lucrul este, cu adevărat, admirabil.
Din păcate, printr-o simplă accesare pe site-ul Fundației
Nobel, poți sesiza un lucru simplu: înscrierile se fac pînă la data de 1
februarie a anului în curs! Pînă la data de 1 aprilie se analizează și rămîn în
cursă doar 20 de propuneri! În iunie rămîn pe lista scurtă cam 5 nume Și așa
mai departe ...!
E limpede că
inițiativa din acest an este una ... decorativă. Suntem în iunie!
Poate fi încercată o altă inițiativă pentru anul viitor. De
analizat care dintre variante este, totuși, cea care ar avea mai mult succes!
Comentarii
Trimiteți un comentariu